Cum as vrea sa fiu ceruta...

Arta lui Sam Spratt

Atata timp cat ma iubesti

Taxe si impozite onlie in sectorul III? Da, e posibil!

Primaria Sectorului 3 ofera posibilitatea tuturor cetatenilor din subordinea sa sa realizeze plati online prin serviciul Directiei de Taxe si Impozite Locale direct pe site-ul Ghiseul.ro. Am cautat pe internet cateva informatii despre aceasta metoda de plata si am gasit urmatoarele informatii pe CodFiscal.net:

În primele nouă luni din acest an, s-au realizat pentru achitarea taxelor şi impozitele locale folosind cardurile 321.849 de tranzacţii, cu 90.000 mai multe decât în perioada ianuarie – septembrie 2012, ceea ce înseamnă o creştere cu 37%, o evoluţie similară fiind înregistrată şi la nivelul valorii plăţilor, potrivit lui Cătălin Creţu, directorul general pentru România al Visa Europe. Plăţile online prin www.ghiseul.ro au crescut ca număr cu 84%, la 25.169 tranzacţii, însumând 5,35 milioane lei, ceea ce reprezintă încă foarte puţin chiar din totalul plăţilor prin card pentru taxe. „Consider că plăţile de taxe online se confruntă cu unele obstacole în principal din cauza a două aspecte: posibilitatea ca primăriile să suprataxeze pe cei care vor să plătească taxele cu cardul online şi lipsa unei strategii eficiente pentru distribuţia credenţialelor, care permit accesul milioanelor de contribuabili pe portalul www.ghiseul.ro, pentru a afla cât au de plată şi a face plata către primăria sau primăriile în jurisdicţia cărora îşi au proprietăţile“, a spus Creţu.

Cred ca aceasta campanie de pormovare a serviciului de plata a taxelor si impozitelor online a fost un real succes, fapt pentru care scriu si eu aceasta campanie. Blogul meu sustine pe deplin initiativa DITL3, a Bancii Transilvania si a Visa Europe. Afisul campaniei il pun mai jos, poate va va ajuta si, cine stie, poate in curand o sa primiti unul din premii...

Top 10 tweet-uri care au schimbat istoria

Câteva mesaje trimise de Oprah Winfrey, Barack Obama şi papa Benedict al XVI-lea, care se numără printre miliardele postate în fiecare săptămână pe platforma Twitter,

au intrat în istorie şi au marcat evoluţia acestei reţele de socializare cu sediul general la San Francisco.

Prezentăm mai jos Topul 10 al celor mai marcante tweet-uri din istorie.

"Tocmai am instalat twitter" - Primul mesaj automat al cofondatorului Twitter Jack Dorsey, care a trimis în aceeaşi zi (21 martie 2006) primul său tweet în direct, prin care îşi invita colegii de muncă să i se alăture pe această platformă.

"Arestat" - Studentul american James Buck a trimis acest tweet, în aprilie 2008, după ce a fost arestat de autorităţile egiptene în timpul unui protest.

Mesajul în cauză a arătat felul în care această reţea de socializare poate fi folosită ca instrument de aderare la o cauză, întrucât protestele care au urmat au condus la eliberarea lui James Buck. "Liber", a anunţat el imediat după aceea pe Twitter.

"E un avion pe Hudson. Sunt pe feribotul care va recupera oamenii din apă. E o nebunie" - Un avion al companiei aeriene US Airways s-a prăbuşit în râul Hudson din New York în ianuarie 2009. Tweet-ul său şi altele trimise de martori şi de pasageri erau însoţite de un link către o fotografie a zonei, generând astfel o informaţie reală, la fel ca presa tradiţională.

"Salut Tweetos. Merci pentru primirea voastră călduroasă. Mă simt cu adevărat în secolul al XXI-lea" - Oprah Winfrey, supranumită "regina talk show-urilor", a postat primul ei tweet în aprilie 2009 şi are în prezent peste 21 milioane de fallowers. Oprah urmăreşte la rândul ei doar 149 de conturi pe Twitter.

"De pe orbită: lansarea a fost incredibilă! Mă simt în plină formă, muncesc mult şi aprecize aceste privelişti magnifice. Aventura vieţii mele a început!" - Astronautul Mike Massimino a intrat în istorie, publicând primul tweet expediat din spaţiu, în mai 2009.

"Revoluţia Twitter" - Nu este un tweet, ci porecla dată mişcării protestatare din Iran contra alegerii lui Mahmoud Ahmadinejad.

Manifestanţii iranieni au folosit această reţea de socializare, în iunie 2009, pentru a dejuca tentativele guvernului de a-i împiedica să comunice între ei. Doi ani mai târziu, Twitter a devenit un instrument foarte des folosit de manifestanţii "Primăverii arabe".

"La ora unu dimineaţa, un elicopter survolează Abbottabad (eveniment rar)" - Consultantul în informatică Sohaib Athar a descris în acest tweet, fără să ştie, raidul efectuat de detaşament de puşcaşi marini americani, în mai 2011, într-o casă din Pakistan în care se ascundea Osama ben Laden, care a fost ucis în timpul acelei operaţiuni.

"Încă patru ani" - Preşedintele american Barack Obama şi-a însoţit victoria de la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2012 cu o fotografie postată pe Twitter în care el şi soţia sa Michelle se îmbrăţişează. Textul său a rămas până astăzi cel mai redistribuit mesaj din istoria reţelei Twitter - de peste 800.000 de ori.

"Dragi prieteni, am bucuria de a intra în contact cu voi prin intermediul Twitter. Mulţumesc pentru reacţia voastră generoasă. Vă binecuvântez din tot sufletul" - Papa Benedict al XVI-lea a lansat, în decembrie 2012, primul cont papal, care are peste 3 milioane de followers.

"Nu mai aveţi electricitate? Nicio problemă. Puteţi în continuare să vă înmuiaţi biscuiţii în cafea pe întuneric" - Oreo, o companie care produce biscuiţi, a postat acest tweet în februarie 2013, la scurt timp după ce o pană de electricitate a întrerupt finala campionatului de fotbal american - extrem de urmăritul Super Bowl.

Mesajul a fost considerat un semnal al potenţialului de care dispune Twitter pentru a se adapta la situaţii de urgenţă în timp real.

"Breaking news: două explozii la Casa Albă şi Barack Obama este rănit" - Partizanii regimului sirian din Armata Electronică Siriană au piratat contul agenţiei de presă Associated Press în aprilie 2013, iar mesajul lor a provocat o scădere a cotaţiilor de pe Wall Street. Reţeaua Twitter a devenit astfel, ca şi alte elemente ale mass-media, ţinta atacurilor cibernetice.

Sursa: http://debarbati.ro

Marele Gatsby - cartea si filmul

Încercând să ne demonstreze cât de adâncă este prăpastia dintre realitate și vise printr-un roman cinematografic, infuzat cu variate nuanțe de ironie, F. Scott Fitzgerald realizează portretul unei Americi care și-a pierdut compasul moral. Dar asta nu înseamnă că avem de-a face cu o lectură despre visul american. În fiecare dintre noi există un James Gratz și un Jay Gatsby: omul real care vrea mai mult și-și pune întreaga viață în slujba unui ideal, dar și omul fals care acesta devine pentru a-l atinge, cel care urmărește himere și încearcă să recreeze un moment din trecutul în care viața avea sens pentru el.

Deși Gatsby pare a fi personajul central, povestea îi aparține lui Nick Carraway, cel pe care există riscul ca unii să-l treacă cu vederea, fiind naratorul acestui roman, mai mult un personaj care observă și analizează decât unul care se implică. Întors din la al Doilea Război Mondial, Nick închiriază o casă în West Egg, Long Island, aflând că vecinul său este un misterios și renumit milionar pe nume Jay Gatsby, pe care îl descrie ca fiind un spirit romantic plin de entuziasm și cu o nemărginită încredere în sine. Ceea ce intrigă este și felul în care Fitzgerald îl prezintă pe Gatsby, la început indirect, doar din zvonurile care circulă despre el, apoi, pe măsură ce povestea înaintează și aflăm mai multe despre trecutul său, se schimbă și imaginea pe care o atribuim acestuia. Descoperim un suflet timid, torturat și singuratic, un bărbat care deși și-a construit o personalitate influentă, nu scapă cu adevărat de insecuritate, va rămâne mereu băiețașul acela necăjit, dar cu vise mari, cel care a crezut că se poate reinventa colorându-și exteriorul. Iar dorințele sale sunt aproape un paradox, vrea să îngroape trecutul devenind un individ care să corespundă așteptărilor femeii iubite, dar în același timp ar vrea să repete trecutul, chiar dacă este vorba numai de un moment anume.

Pe celălalt mal al micului golf, în mondenul Est Egg locuia verișoara lui Nick, Daisy, împreună cu soțul său, Tom Buchanan. Aceștia erau oameni nepăsători, de tipul celor care distrug în jurul lor lucruri şi oameni, după care se retrag în avutuțiile lor, lasându-i pe alţii să strângă dezastrul din urma lor. Iubirea dintre Gatsby și Daisy este din start sortită eșecului din moment ce valorile lor au fost distorsionate de bani sau confort, iar ei sunt genul de oameni care nu pot atinge profunzimea fiind mereu atrași de suprafața sclipitoare a lucrurilor. Scott și Zelda Fitzgerald au avut și ei o relație tumultoasă, astfel că, nu întâmplător, prin intermediul cuplului Daisy-Gatsby, autorul ne avertizează că o iubire obsesivă, idolatrizarea, deformează percepția putând culmina cu autodistrugerea.

Celebrând lipsa de măsură și în același timp condamnând efectele ei devastatoare, surprinzând posibilități și dezamăgiri sau natura trecătoare a bucuriilor, romanul îmbină frumusețea lirică și realismul brutal. Tilul este simplu, povestea scurtă și nu extraordinară (personaje plate, lipsite de moralitate, superficiale) deoarece complexitatea ei se clădește pe verticală, prin numeroasele straturi pe care autorul le suprapune cu subtilitate.

Romanul este relevant chiar și acum pentru că în anumite privințe nu s-a schimbat nimic, societatea încă mai venerează banii și pare condusă numai de ambiția de a acumula diverse bunuri. Pe Gatsby îl admirăm pentru faptul că visează cu o pasiune și un curaj cum rar întâlnim, dar povestea lui poate fi deprimantă pentru cei care și-au setat ca țel o constantă dezvoltare personală, fiindcă ne sugerează că orice ar face, omul nu poate fi decât ceea ce este. Chiar dacă avem diferite oportunități de a ne transcende circumstanțele curente, nu trebuie să uităm că pe lângă puterea pe care ne-o dau visele, nu sunt lipsite de pericol și mai ales nu putem scăpa de consecințele urmăririi lor.

The Great Gatsby
Anul aparitiei: 2013
Regizor: Baz Luhrmann
Durata: 142 min
Rating IMDB: 7,5

Că mi-a plăcut sau nu filmul, ori măsura în care acesta respectă romanul lui F. Scott Fitzgerald, sunt lucruri ce nu au nici o legătură cu calitatea acestei ecranizări. Filmul nu încearcă să recreeze cartea sau vara anului 1922, ci mai degrabă să pună totul sub o altă lumină, să scoată în evidență anumite aspecte: consumul ostentativ și erodarea spiritului uman la care acesta duce în mod inevitabil, felul în care noi, ca societate, suntem dominați de dorința de a avea ambiție, de a ne realiza, uitând că doar atât nu e suficient pentru a fi fericiți, fiindcă „Achievement without appreciation makes you ambitious but miserable. Appreciation without achievement makes you unambitious but happy."

Adaptarea romanului este exact așa cum te aștepti de la cel care a realizat Moulin Rouge, zgomotoasă și bombastică. Baz Luhrmann este cu adevărat un vizonar, dar unul care se concentrează mai mult pe culoare, scoțând astfel în prim-plan extravaganța lumii lui Gatsby, în timp ce mișcările rapide ale camerei surprind isteria de la începutul anilor ‘20. Văzând filmul ai putea crede că Luhrmann l-a făcut având în minte o replică de-a lui Oscar Wilde: „Nothing succeeds like excess”.

Mulți consideră că nu era necesară folosirea efectelor 3D, deși e limpede că acest lucru pune mai bine în evidență grandoarea a ceea ce numim the Jazz Age, iluziile și orbirea personajelor sau distorsiunea realității lor, concentrând zoom-ul pe ochii acestora, asupra a tot felul de detalii microscopice revelatoare. Muzica aleasă poate fi un aspect șocant pentru unii, Jay-Z și Gatsby nu par inițial o combinație bună, deși este un anacronism, și încă unul destul de inteligent, creând rezonanță între trecut și prezent. Ar mai fi de reproșat și limbajul artificial, cu unele construcții nepotrivite, dar nici acest lucru nu este întâmplător, ci menit să ne amintească de faptul că povestea e narată de Nick Carraway. Cât de mult ne putem încrede în cuvintele acestuia știind că ajunsese dependent de alcool, aflându-se acum într-o clinică de recuperare și scriind despre Gatsby ca terapie? Filmul abundă în astfel de subtilități deghizate în defecte.

Iar dacă nu respectă întocmai romanul e poate și pentru că ceea ce a creat Luhrmann este acel Gatsby din prima versiunea a romanului. Pentru a putea justifica această neconcordanță dintre elementele moderne folosite de Baz și caracteristicile anilor ’20, ar trebui să ne amintim că povestea lui Jay Gatsby este cea care i-a atras lui Scott Fitzgerald eticheta de ultramodernist. Ceea ce face Baz Luhrmann este să recreeze această dimensiune.

În timp ce Gatsby nu e punctul forte al romanului, cu siguranță interpretat de DiCaprio este punctul forte al filmului. Iar faptul că Leo și Tobey sunt prieteni și în realitate este un plus de verosimilitate pentru relația din film dintre Gatsby și Nick. Singurul lucru ce-i lipsește versiunii lui Luhrmann este acel sentiment de melancolie care inundă paginile cărții. În film totul este atât de superficial și caricatural încât nu reușești să empatizezi prea mult cu personajele.

Iar la final, cred că nici măcar nu are importanță dacă e bun sau nu filmul, din partea mea are toată considerația pentru simplul fapt că-l readuce în atenția cititorilor pe F. Scott Fitzgerald și cu siguranță îi va determina pe mulți să citească și romanul.

bookblog.ro

Exercitii de echilibru de Tudor Chirila

Ești singur în vârtejul suferinței tale și dacă vrei să ieși trebuie să tragi aer în piept și să te scufunzi până se sfârșește.

Exerciții de echilibru nu este un roman propriu-zis, ci o culegere de postări de blog, publicate inițial pe tudorchirila.blogspot.ro în intervalul 2007-2012. Tudor abordează subiecte variate precum viața de zi cu zi, iubirea, singurătatea, credința sau naționalismul. Unele postări îmbracă forma unor povestioare sau file de jurnal, însă majoritatea au un caracter reflexiv.

Înainte de a citi cartea, nimic nu vă împiedică să aruncați un ochi pe blogul lui Tudor Chirilă, pentru a vă familiariza cu stilul lui de a scrie. Printre textele pe care le recomand se numără De mână cu Dumnezeu, Scrisoare către liceeni și Să omorâm sindromul Caragiale.

Îmi vine greu să vorbesc despre această carte în ansamblu. Am întâlnit texte foarte bune, care m-au emoționat până la lacrimi, dar și unele care mi s-au părut insipide sau vulgare. Adesea am regăsit în aceste texte frământările și aspirațiile mele, dar am avut și momente în care personalitatea lui Tudor mi se părea foarte anostă.

Am observat că scriitorului îi place să se joace cu figurile de stil sau să atribuie definiții concrete unor lucruri abstracte, dar asta nu înseamnă că reușește întotdeauna să fie profund. Din contra, multe texte sunt încărcate cu metafore sau epitete neobișnuite și greoaie. Mult mai reușite mi s-au părut povestioarele simple și fragmentele din viață, relatate cu pasiune și naturalețe.

Sunt convinsă că toți cei care citesc și reușesc să ducă volumul până la capăt vor găsi aici ceva ce le place. Cu preponderență cei care se simt neînțeleși, cei chinuiți de frământări sufletești, cei cărora le place să privească dincolo de aparența lucrurilor. Fanii lui Tudor Chirilă vor avea ocazia de a-l cunoaște dincolo de ipostaza de cântăreț, iar bloggerii vor primi un plus de inspirație și încredere pentru a-și valorifica sentimentele și trăirile prin intermediul blogului.

Cum spuneam mai sus, nu am fost pe deplin satisfăcută de această carte, a avut destule lipsuri, dar cu siguranță este ceva nou, deosebit, care merită încercat.

De fapt, cartea reprezintă o oglindă a lui Tudor Chirilă, cu defectele și calitățile lui, cu momentele lui bune sau proaste, nelipsite din viața fiecăruia. Sunt însă de părere că din toate acestea a ieșit un lucru bun, o carte cu "echilibru", din care putem să îl cunoaștem mai mult pe Tudor Chirilă, să ne cunoaștem mai mult pe noi și viața în general.